Dreptatea...

Din seria: "Minima moralia în actualitate și dezbatere"

Din seria:

"Minima moralia în actualitate și dezbatere"

Dreptatea...

În lumea noastră, contemporană, a fi cinstit, onest și drept este o reală, mare și adevărată provocare!...

Într-o lume a minciunii, ipocriziei, speculației, înșelătoriei și manipulării, de tot felul, a te păstra demn, principialist și imparțial, neutru sau obiectiv, constituie un adevărat act de curaj, pot spune de, curată nebunie!...

Și, totuși, este posibil, greu dar, subliniez, nu imposibil!...

Toată cinstea, respectul, pretuirea, aprecierea și admirația pentru oamenii cinstiți, corecți, onești și drepti!...

Chiar dacă, poate sunt luați de naivi ori de fraieri, chiar dacă, pe moment, probabil, pierd, în timp, însă, vor câștiga, vor avea numai de câștigat!...

Și, mai mult decât atât, să înțelegem că, muritori, perisabili și vulnerabili cum suntem, că este bine să căutăm dreptatea lui Dumnezeu, cea cerească și veșnică iar nu dreptatea noastră, cea lumească, vremelnică și trecătoare, să împlinim, adică, voia lui Dumnezeu nu voia noastră proprie, căci, iată, unde am ajuns ori ajungem atunci când ne facem, singuri, dreptate și ne cultivăm voia noastră proprie!...

Vedem câtă inechitate socială și discriminare comunitară este în lume, câtă mizerie, boală, slăbiciune și neputință se instalează peste tot!...

Cu alte cuvinte, fără a fi patetic, sceptic, pesimist sau prăpăstios, este bine dacă noi (ne) căutăm dreptatea la Dumnezeul dreptății și al adevărului, la Dumnezeul judecății celei curate, obiective și imparțiale, la Dumnezeul care are puterea, calitatea și capacitatea reașezării și restabilirii tuturor lucrurilor în făgașul lor firesc și în matca lor naturală, reală, veritabilă și adevărată!...

În altă ordine de idei, (re)simțim, deseori, un sentiment de consternare, indignare și revoltă atunci când vedem atâta nedreptate pe acest pământ și, bine înțeles, este indicat și recomandat, să nu ne resemnăm doar și să stăm cu mâinile în sân, altfel spus, să asistăm ca niște neputincioși ci să (ne) împlinim toată datoria, față de Dumnezeu și față de aproapele, fratele ori semenul nostru dar, cu multă chibzuință, luciditate, echilibru și discernământ ori (cu) dreaptă socoteală!...

Altfel spus, să ne achităm, elegant și onorabil, de orice sarcină, obligație sau datorie a noastră, în duhul, cel veritabil și autentic, al dreptății, cinstei, onestității și corectitudinii, altminteri, cu durere dar, și cu dragoste, înțelegere și milă față de omul contemporan, cel atât de năpăstuit, din toate părțile!...

Prin urmare, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne păzească, să ne apere și să ne izbăvească de toată rautatea, nedreptatea, perfidia și meschinaria acestui veac, căutând, mai întâi, Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, bine știind că "toate celelalte (ni) se vor adăuga nouă!"...

Așadar, da, știm, recunoaștem și ajungem la observația și concluzia că "înaintea Ta, Doamne, drepții, ca soarele vor lumina și, mai ales, vor străluci și ca nisipul mării se vor vădi!"...

În loc de epilog...

Judecata...

Fragmentul scripturistic/ evanghelic de la Sf. Ap. Matei: 25, 31-46, citit/ lecturat, anual, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, ne arată, clar și limpede, Cine este Judecătorul nostru, Suprem și, mai ales, care sunt criteriile potrivit cărora va avea loc evaluarea/judecarea noastră, din perspectivă spiritual - duhovnicească!...

Aceste criterii de evaluare constituie, practic, faptele milei trupești și sufletești, fiind, deci, singurele clauze/norme după care vom fi noi judecați, de către Singurul nostru Judecător - Iisus Hristos, căci "toată judecata a dat-o Dumnezeu - Tatăl Fiului!"...

Aceste condiții pun/scot în evidență umanitatea ori neumanitatea noastră, (ne)asumarea, (ne)seriozitatea ori (ne)sinceritatea noastră, în relație cu Dumnezeu și în raporturile noastre cu semenii noștri!...

Altfel spus, criteriile în cauză sunt foarte precis/corect stabilite, fără echivoc, de către Judecătorul a toate!...

"Adevărat zic vouă, dacă ați făcut sau nu unuia dintre frații Mei mai mici, Mie mi-ați sau nu mi-ați făcut!"...

Scurt și cuprinzător, căci "cel va face și va învăța, acela mare se va chema în Împărăția lui Dumnezeu!"...

Așadar, după faptă și (răs)plată!...

Atât și, nimic mai mult, nimic altceva!...

Să ne ajute Dumnezeu să ne împlinim datoria noastră de a face, evident, ceea ce trebuie, fiindcă singurul creștin veritabil și autentic este doar cel ce făptuiește iar nu cel ce vorbește și unul ca acesta, va trece, cu bine, de judecată, de la moarte la viață, de pe pământ la Cer!...

În loc de încheiere...

Iertarea...

De la un capăt la altul al Sfintei Scripturi, atât în Vechiul cât, mai ales, în Noul Testament, atât în învățătura dumnezeiasca a Mântuitorului și Iertătorului a toate cât și în învățătura ucenicilor, discipolilor și slujitorilor Săi, se vorbește, cu asupra de măsură, despre iertare!...

De ce?

Fiindcă este, de departe, una din condițiile, clauzele și criteriile esențiale, fundamentale și indispensabile mântuirii neamului omenesc!...

Însă, totuși, greu lucru, dar, ce-i drept, nu imposibil, ni se cere: să iertăm, tuturor, totul și toate, pentru Înviere!...

De multe ori, însă, ne vine să zicem: Domnule, cere-mi, orice în schimb dar, să-l iert, nu pot, nu vreau, nu sunt în stare!...

Sau, bine, hai, fie, îl iert dar, nu îl uit adică, practic, mai mult nu-l iert decât iert!...

În pofida tuturor acestor motive, invocate, fie pe drept fie nu, suntem chemați, îndemnați, încurajați și, îmbărbătati, să iertăm, să lăsăm toate în urmă, să punem, început nou, început bun, fiind degajați și detașați de toată această sarcină, apăsătoare, a neiertării!...

De ce?

Fiindcă, "nimic necurat nu va putea întra în Împărăția lui Dumnezeu" Or, mânia, dușmănia și, neiertarea, este un păcat foarte greu, o patimă cumplită!...

Așadar, în contrapartidă, trebuie să înmulțim, să cultivăm virtutea iubirii, dincolo de orice efort, jertfă, piedică sau obstacol căci, altminteri, nici noi nu ne vom (putea) învrednici de iertarea lui Dumnezeu, fără de care nu avem cum să ajungem în Împărăția cea Cerească și Veșnică a Preasfintei Treimi!...

Da, veți zice că este ușor de zis dar greu de făcut și, da, așa este, însă cu Dumnezeu, cu purtarea Lui de grijă, cea iubitoare și proniatoare, cu Harul Divin și (cu) Binecuvântarea Dumnezeiască toate sunt cu putință celui ce crede și se însoțește cu El!...

Numai zic câtă încărcătură negativă și nefastă aduce, produce mânia și răzbunarea și, în schimb, câtă pace, liniște, armonie și așezare provoacă și generează iertarea și neținerea de minte a răului!...

Cu alte cuvinte, deci, suntem invitați și poftiți să ne despovărăm de toată greutatea și sarcina mâniei, a cugetării celor rele în inimile noastre, a vanității, urii și (a) răzbunării!...

Să nu fie!...

Prin urmare, dacă vrem să ne însoțim și, mai cu seamă, să ne înveșnicim cu Dumnezeul cel Adevărat, atunci să ne lăsăm biruiți de virtutea iertării, a milei și (a) răbdării, a lăsării întregului moloz și balastru sufletesc în urmă noastră și, astfel, să biruim, să învingem, în dragoste, frățietate și comuniune!...

Așa să ne ajute Dumnezeu - Multmilostivul și Îndelungrăbdătorul, Căruia să ne rugăm, cu toată seriozitatea, asumarea și sinceritatea, să ne ierte nouă păcatele și fărădelegile noastre precum și noi iertăm semenilor și fraților noștri toată greșeala, neputința, slăbiciunea și vulnerabilitatea ori fragilitatea lor! Amin!...

Dumnezeu să ne ierte, să ne poarte de grijă și să ne ajute, tuturor, în continuare, în tot lucrul cel bun și binecuvântat! Amin!...

@Stelian Gomboș

steliangombos.wordpress.com